duminică, 13 noiembrie 2016

În care un tânăr apărut de acolo de unde se agață harta-n cui, găsește ac de cojocul dricului

Debuturile anului 2015 par să sufere (într-o formă mai accentuată decât în anii precedenți) de clișeul anxietății influenței. Cu cât mai bine deprins exercițiul precursorilor, cu atât mai evidentă reticența (sau lipsa de curaj) față de marca personală. Unii poeți aleg chiar să reacționeze, compensativ, printr-un soi de intertext vehement, cu ajutorul căruia sfidarea pare să ia locul elementelor individualizante.
Un astfel de volum, care mizează pe sfidare, e și Cu dricul pe contrasens, al lui Octavian Perpelea. Având suficiente efuziuni teribilist-avangardiste, bine învățate, însă nelipsite de evidența exercițiului: „mi-am prins prepuțul/ într-un fermoar defect/ iar acum alerg urlând/ undeva între/ Calea Văcărești &/ Calea Dao// acesta e felul meu/ de a sabota/ frumusețea lumii”, debutul poetului bucureștean preia de la avangardiști și tezismul formulei, suprapus unei tematici citadine care se bazează pe comentariul social ironic acolo unde ar fi fost, poate, mai binevenită o stilizare a discursului. Mai mult decât orice, Cu dricul pe contrasens e un volum poetic de caracterologie, care se bazează pe conturarea unor personaje bizare, căci pitorești. Însă miza pe insolitare prin genul acesta de construcții caracterologice provoacă doar disjuncție: e, aici, aceeași eroare pe care o făcea și Robert G. Elekes – vrând să surprindă un soi de weltanschauung ridicol și grotesc, acesta făcea ca poezia să piardă teren în fața narațiunii sterile, lipsite de altă miză decât expozițiunea. Avem, așadar, un inventar de personaje pestrițe, marginale prin excelență, amintind de portretele deviante din Poemul invectivă, Flori de mucigai, sau, mai aproape de vremea noastră, cu cele din Cartea micilor invazii, însă diluate la forma unor crochiuri anemice, care culminează mereu, la nivel discursiv, cu poanta previzibilă.
Cu dricul pe contrasens e un volum minor, care încearcă să mixeze poetici alternative (marca Vlad Drăgoi/ Florentin Popa) cu efuziunile poeziei-reportaj din interbelic, într-un melanj ludic-burlesc a cărui țintă e periferia colorată, vacarmul pieței, carnavalul imund al spațiilor marginale (târgul, cimitirul, mahalaua). Încercând să obțină the best of both worlds, autorul rămâne, însă, în zona pastișei și a emulației. Dacă tinerii poeți mai sus amintiți fac loc, în volumele lor, și pentru accente de individualizare (Drăgoi cu stridența amalgamării bizare a duioșiei, violenței și a atitudinii auto-depreciative, Florentin Popa cu „valahizarea” ostentativă a limbajului), Octavian Perpelea se complace în notație șablonardă și portretistică leneșă. Puținele momente în care putem vedea marca personală sunt pe cât de promițătoare, pe atât de puține: „când mă gândesc/ la salvare/ mă gândesc doar la tine/ cocoșanelizată/ lollobrigidică/ visez că mă iei/ cu asalt/ ca o invazie mongolă/ să mă duci/ într-o casă răcoroasă/ & mică”. Totodată, acolo unde sună cel mai bine, seamănă cu Manasia („sunt guvidul care se crede rechin/ și temut/ cel care și-a tatuat pe aripioară/ te fut”). E drept că puțini tineri s-au revendicat de la poetul Amazonului. Aliajul straniu de imaginar luxuriant, incandescent, combinat cu atitudinea grunge, a devenit rapid clasat, în contextul douămiismului, deopotrivă ca valență de specificitate a poetului clujean și ca formulă instant-anacronică pentru orice eventuală tentativă de preluare a poeticii. Deși Perpelea păstrează doar schemele grunge, îi lipsește totuși acea electricitate epifanică pe care, e drept, doar Manasia o poate controla între momentele de efuziune anarhistă. Uneori, pastișarea e cât se poate de evidentă („viețile ne sunt precum/ cronicile negre/ scrise de un jurnalist/ analfabet/ suntem niște babuini/ ghiftuiți cu șaorma/ & supă la plic/ niște plătitori de/ taxe & impozite în/ Republica Harakiri România”). Emulația e evidentă și se sparge în revoltă goală din cauza obsesiei față de textul cu tâlc (acel tezism al poantei despre care am pomenit). Această angajare în teribilism, a cărui ostentație stă mai mult în persistența formulei decât în relevanța ei, dă seama de cât de bine poate debutanul să controleze o formulă asimilată.
Desigur, șarja se simte la ea acasă, căci Octavian Perpelea se bazează pe o poetică a auto-deturnării voit ironice. Iată cum, de pildă, autorul alege să soluționeze un poem care debutează violent: „bag două sute de votcă/ să-mi fac puțin curaj/ îmi pun ciorapul pe față/ & intru în prima bancă/ pe care o văd/ apoi încep să împart/ casierițelor/ flori”. Între texte cu poantă și portrete care pregătesc mereu anecdota din final, Cu dricul pe contrasens acumulează, în interstiții, cugetări sapiențiale care frizează banalul prin pansivitatea contrafăcută: „în 37 de ani/ 10 luni & 14 zile/ am găsit/ 264 de metode/ de sinucidere/ & nici măcar/ una pentru a trăi/ cu adevărat”.
Cea de-a doua jumătate a volumului e aproape în totalitate balast. În afară de seria de aforisme ghidușe mascate în haiku-uri, în spatele cărora parodia face casă bună cu neîndemânarea asumată a construirii terținelor („pe aripile vântului/ când te iubeam în funduleț ai râgâit/ a fost măreț”), formula se poate dibui ușor: din trei teme supra-uzate și două atitudini din care una ostentativ pastișată, Octavian Perpelea se complace în șablon și în formule bine cultivate, dar prost asimilate în economia volumului. E cazul, poate, să îi aplaud mai degrabă naivitatea decât să-l suspectez de simplă îndrăzneală jemanfișistă. Oricare ar fi varianta de lectură aleasă, cert este că Cu dricul pe contrasens e un pariu pierdut în minorat și autosuficiență.

Emanuel Modoc - A la Margineanu (Revista Tribuna nr. 340)

marți, 1 noiembrie 2016

Cronică în Revista Tribuna, nr. 329

Octavian Perpelea cu dricul pe contrasens București, Editura frACTalia, 2015 Lângă Constantin Acosmei, Sorin Gherguț, Vlad Drăgoi sau Ilieș Gorzo și V. Leac (aceștia din urmă mult mai „radicali” totuși), sorescian fără s-o știe, Octavian Perpelea asamblează poezie ludic-cinic-ironică, parodiază și pastișează. Se declară, pe reversul paginii de gardă, cioranian: absolvent de științe politice, autorul născut în 1977 la București meșterește o teză doctorală despre „naționalismul tânărului Cioran”. Actantul poemelor sale este, paradoxal, un cioranian ridicol, om al subteranei ranchiunos și caustic, totodată prudent. Poetul ni-l arată cu degetul: un „psihopat liric”, un „diliu”. Luxul ac- țiunii teribile, fanatice, adolescentine e înlocuit – și asta, strategic, provoacă hazul – de reflecția de cârciumă, de silogismul periferiei (opera devine un elogiu diform adus... cartierului bucureștean Berceni). Controlându-și mai bine materia epico-lirică, dozându-și mai atent efectele, nelăsându-se beatificat (deja) de publicul său potențial, Octavian Perpelea ar fi scris poate mai multă poezie și mai puțin banc. Mi-aș fi dorit mai multe poeme – integral – acide și lucide, capodopere acționiste precum DADAist hold-up: „bag două sute de votcă/ să-mi fac puțin curaj/ îmi pun ciorapul pe față/ & intru în prima bancă/ pe care o văd/ apoi încep să împart/ casierițelor/ flori”. Din două-trei sintagme doar, Perpelea e capabil să creeze, în câ- teva rânduri figura unui luzăr savuros (așa cum Woody Allen, în comediile lui, are nevoie doar de ochelari cu ramă și lentile groase). Rețeta funcționează și în alte poeme scurte, epigramatice, atent ținute în frâu: „sunt un jeg miop cu dinții strâmbi/ un om în retragere/ dacă privesc în mine/ e gol/ dacă mă uit afară/ nu văd nimic/ sunt un credincios din Berceni/ un enoriaș al bisericii Sfântul Alexandru Obregia/ ascult liturghia Lambada/ liturghia Coco Jambo/ liturghia Of, viața mea/ sunt nebun Doamne/ ajută nebuniei mele” (romanian psycho); „mi-am vopsit camera/ în violet/ mi-am comandat/ perdele negre/ am înlocuit cu niște/ candelabre uriașe/ lumina electrică/ am cumpă- rat/ de la magazinul de animale/ un pui de peruș/ pe care l-am învățat să spună/ nevermore” (neoromantism); „mi-a fost mereu silă/ de condiția mea/ aș fi vrut să fiu/ un viermișor/ cu nevoi simple/ iar granița lumii mele/ să fie pielița unei/ cireșe” (*** lui Radu M.); „carnavalul s-a sfârșit/ oamenii își târăsc de pe plajă/ hoiturile lor/ arse de soaPatricia Lelik Cioran în Berceni re/ sunt prea trist ca să plec/ mă arunc în apă/ & mângâi absent/ o meduză anorexică” (final de sezon). Poetul folosește autoderiziunea atunci când se autoportretizează savuros: „în fața mea:/ eu/ în spatele meu:/ eu/ în stânga:/ eu/ în dreapta:/ eu// sunt/ înconjurat/ numai/ de/ canalii” (inventar) sau „Perpelea doarme/ & suspină/ mângâie ușor perna/ din pene de găină/ Perpelea are un coș- mar/ & i se face/ pielea de găină/ într-o ogradă/ departe/ & puii suspină” (Perpelea visează). În loc de prefață, alter-ego-ul Pong al poetului T.S. Khasis recomandă călduros, fără a simți nevoia să argumenteze de ce, volumul și poetica lui Octavian Perpelea, pentru care: „a venit în sfârșit primăvara/ vrăbiuțele fredonează frumoase/ arii de Salam/ câinii schelălăie/ îmbârligați/ prin autobuzele de la periferie/ mâinile șuților se strecoară/ pline de voioșie/ în buzunarele fraierilor/ ieri am ieșit & eu/ cu băieții la grătar/ am rupt codrului o rămurea/ ce pula mea” (primăvara a sosit). De la un moment dat, fluxul/ flow-ul poetic, sclipitor în poemele scurte sau în splendide fragmente salvate („tinerețea s-a dus/ animalul nu mai e la manete” – din un cavou numit dorință), încorporează – precipitat și nediferențiat – cuvinte scabroase, lozinci de cârciumă, (false) ulcerări/ disperări. Atunci actantul poemelor devine un fel de clovn disperat să facă rating, să stârnească aplauze nemăsurate. Asemeni lui Cioran, din Silogismele amărăciunii, el știe foarte bine că: „Într-o lume lipsită de melancolie, privighetorile s-ar apuca să râgâie.” Iar asta este comic rareori.

Patricia Lelik

marți, 18 octombrie 2016

Nights in White Satin – o formă capricioasă de poezie, prima ediție cu participare internațională

În perioada 21-23 octombrie 2016, va avea loc ediția a VII-a a evenimentului poetic și performativ Nights in White Satin – o formă capricioasă de poezie. Aceasta este prima ediție cu participare internațională, fiind invitați scriitorii: Aase Berg, Elisabeth Berchtold (Suedia) și Johannes Göransson (SUA). Din România vor participa: Sebastian Big, Raluca Boboc, Anca Bucur, Monica Manolachi, Iulia Militaru, Felix Nicolau, Octavian Perpelea, Răzvan Pricop și Andra Rotaru. Moderatori: Răzvan Țupa și Ciprian Măceșaru. Invitat special: Andrei Olaru (harpă). Parteneri: Institutul Cultural Român și Ambasada Suediei București. Coordonatori și inițiatori NWS: Iulia Militaru și Andra Rotaru. Grafică NWS: Cristina Florentina Budar.
Evenimentele se vor desfășura în mai multe locații din București. Astfel, vineri, 21 octombrie 2016, ora 19:00, la Institutul Cultural Român(Aleea Alexandru nr. 38, București) va avea loc un dialog în limba engleză despre poezia și scena performativă suedeză și americană, avându-i invitați pe Aase Berg, Elisabeth Berchtold (Suedia) și Johannes Göransson (SUA), moderator: Răzvan Țupa.
Sâmbătă, 22 octombrie 2016, ora 19:00, la Librăria Cărturești (Strada Pictor Arthur Verona 13-15, București) va avea loc primul performance poetic Nights in White Satin – o formă capricioasă de poezie, invitați: Elisabeth Berchtold, Aase Berg (Suedia), Johannes Göransson (SUA), Sebastian Big, Raluca Boboc, Anca Bucur, Iulia Militaru, Octavian Perpelea (România). Invitat special: Andrei Olaru. Moderator: Răzvan Țupa.
Duminică, 23 octombrie 2016, ora 20:00, la Gallery (Str. Leonida nr. 9-11, București) va avea loc al doilea modul al acestei ediții Nights in White Satin – o formă capricioasă de poezie, invitați: Elisabeth Berchtold, Aase Berg (Suedia), Johannes Göransson (SUA), Monica Manolachi, Felix Nicolau, Răzvan Pricop, Andra Rotaru. Moderator: Ciprian Măceșaru.
Nights in White Satin – o formă capricioasă de poezie va beneficia și de o documentare video, o antologie publicată de editura frACTalia, precum și de o expoziție fotografică online.
Evenimentul de poezie și performance, Nights in White Satin – o formă capricioasă de poezie, a luat ființă în anul 2011, dintr-o nevoie de a pune față în față poeți consacrați și poeți tineri, dar totodată pentru a familiariza publicul cu astfel de modalități de a face poezie și, în același timp, pentru a crea un spațiu de desfășurare pentru zona poetică performativă, mai puțin cunoscută în România.

miercuri, 25 mai 2016

În curând la editura frACTalia

În curând, la Editura frACTalia vor apărea volumele „fractalia”, de Şerban Foarţă (colecția Reeditări: psilocin), „Casele vor uita”, de Liviu G. Stan (colecția Proză contemporană: harmalină), „Adagietto”, de Cătălin Pavel (colecția Poezie contemporană: DMT), „Periculoasa blândețe a vieții”, de Claudiu Soare (colecția Proză contemporană: harmalină), „Only Connect – A passage from Modernism to Postmodernism”, de Felix Nicolau (colecția Scrieri teoretice, filosofice, eseisitice: Formula lui Euler) și „Confiscarea bestiei”, de Iulia Militaru (colecția Scrieri experimentale: Cocaină).
Șerban Foarță s-a născut pe 8 iulie 1942, la Turnu Severin. Studii (primare, gimnaziale şi liceale), între 1949 şi 1960, în oraşul natal. Studii universitare, între 1960 şi 1965, la Facultatea de Litere (secţia română-germană) a Universităţii Timişoara. Doctoratul la Universitatea Timişoara, 1978, cu o teză despre poezia lui Ion Barbu. De profesie scriitor, liber profesionist (cu mici excepţii) până în 1990. Director al Teatrului Naţional din Timişoara (1990-1991). Profesor, între 1992 şi 2005, la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, secţia Jurnalism. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1970). Hobby-uri: pian; pictură (cu vreo patru expoziţii la activ). Autor a peste 75 de cărţi de versuri, eseuri, proză, articlerie şi traduceri. Laureat a nu puţine premii literare (între care, cel mai prestigios, Mihai Eminescu, 2005).
Liviu G. Stan s-a născut pe 8 martie 1987 în Brăila. Este jurnalist freelancer. A publicat interviuri, editoriale, eseuri, reportaje, cronici literare, antropologie urbană, politologie, proză în Obiectiv Cultural, Orizont, Cultura, Tiuk, Europa, Timpul, Antares, Viaţa Românească, Revista de suspans, Observator Cultural, Discobol, LaPunkt etc.Cărţi publicate: Yima, Ed. Brumar, 2008, Sânge de pasăre pe haine, Ed. Herg Benet, 2014. La Editura frACTalia îi va apărea volumul Casele vor uita.
Cătălin Pavel este autorul romanelor Aproape a şaptea parte din lume, Humanitas, 2010 și Nicio clipă Portasar, Cartea Românească, 2015. A mai publicat trei volume de poezii: Altera Pars, ATU, 2013, Tulburarea la ființele vii, Limes, 2014 și Doi oameni într-o poză, Limes, 2015. Ca arheolog, a făcut săpături în ţară şi în Maroc, Franţa, Germania, Anglia, Israel şi în special Turcia (Milet, Gordion şi, în 2005-2010, la Troia), fiind și co-autorul unui Dicţionar de Mitologie Greco-Romană, Corint, 2011. A fost Chevening Fellow la University of Oxford și în prezent este cercetător post-doctoral la New Europe College în București.
Claudiu Soare s-a născut pe 24 martie 1969, la Ploieşti. În 1994 obţine licenţa în limba şi literatura hindi, la Universitatea Bucureşti, cu lucrarea Sânniasa Upanisad – psihologia renunţării; doi ani mai tîrziu, în 1996, îşi încheie studiile de indianistică la Institutul Naţional de Limbi şi Literaturi Orientale din Paris, cu lucrarea Le réalisme mystique dans la littérature de Nagarjun. Nu va mai da curs niciodată acestei orientări spirituale. A publicat volumele de versuri Melancolia, 2013 (Tracus Arte), Neantul îndrăgostit, 2009, Jurnalul unui crocodil ratat, 2006, Frica de a trăi din nou, 2004, Metafizica Bambara, 2001, Psalmii Maimuţei, 1998 (Vinea). La editura Cartea Românească îi apare în 2010 romanul fantastic Nimeni sau Fumătorul de pipă. În 2011 publică la Humanitas Singurătatea lui Adam (despre neîmplinire şi alte regrete), iar în 2014 Tratament împotriva revoltei şi Extaz. Jurnal ingrat. A tradus din literatura franceză texte semnate Céline, Sade, Philaret Chasles, Charles Nodier, Jean Genet, Baudelaire, Artaud, Casanova, Michel Onfray, Henri Michaux etc.
Felix Nicolau este profesor universitar la Departamentul de Limbi Străine şi Comunicare al Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti. În 2003 şi-a susţinut teza de doctorat pe literatură comparată şi este autorul a cinci cărţi de poezie (Kamceatka – time IS honey, 2014), a două romane (Tandru şi rece şi Pe mâna femeilor) şi a opt cărţi de interpretare literară şi teoria comunicării: Homo Imprudens (2006), Anticanonice, 2009, Codul lui Eminescu, 2010, Estetica inumană: de la Postmodernism la Facebook, 2013, Cultural Communication: Approaches to Modernity and Postmodernity, 2014, Comunicare şi creativitate. Interpretarea textului contemporan, 2014 şi Take the Floor. Professional Communication Theoretically Contextualized, 2014. Este membru în consiliile editoriale ale revistelor Metaliteratură şi The Muse – an International Journal of Poetry. La capitolul pasiuni şi interese intră teoria traducerii, teoria comunicării, literatura comparată, studiile culturale, studiile britanice şi americane.
Iulia Militaru a publicat mai multe cărţi pentru copii şi o carte teoretică despre poezie, Metaforic şi metonimic: o tipologie a poeziei. În 2010, i-a apărut primul volum de poezie: Marea Pipeadă, recompensat cu premiile „Tânărul poet al anului 2010” şi „Tânărul scriitor al anului 2010”, în cadrul „Galei Tinerilor Scriitori”. În 2012, împreună cu Anca Bucur (poezie) şi Cristina Budar (grafică), a lansat volumul Dramadoll. Cartea face parte dintr-un proiect mai amplu, fiind rezultatul colaborării celor trei, în vederea realizării unui dialog între diferite stiluri, arte şi autori. O parte a acestui proiect, lucrarea video: Imagini din ziua a opta (regia: Cristina Florentina Budar), a fost selectată în Gesamt 2012 (DISASTER 501 What happened to man?), un proiect coordonat de Lars von Trier și regizat de Jenle Hallund. Instalația a fost montată în cadrul Copenhagen Art Festival, Kunsthal Charlottenborg. Unul dintre colajele sale digitale, TECHNOVERTURE, a fost publicat în MAINTENANT, A Journal of Contemporary Dada Writing and Art (#9).