joi, 24 decembrie 2015

În dialog cu Andra Rotaru ( Hyperion nr. 10-11-12/2015)


Andra Rotaru: Care este sensul şi care este contrasensul pentru tine in viaţa de zi cu zi?

Octavian Perpelea: Nu prea cred că există cu adevărat un sens, ca atare nici contrasens. Suntem mai tot timpul puşi în blender şi mulţi au falsa senzaţie că-şi controlează mişcările. Contrasensul din titlul volumului are in vedere, mai degrabă, plasarea în opoziţie faţă de ceea ce cred eu că este iluzia sensului.

A.R.: Dacă gesturile celorlalţi sunt diferite de ale tale, vei incerca să fii ca alţii? Care este riscul singularităţii/ unicităţii in ţara asta?

O.P.: Resimt o alergie radicală la cutume, la acel „aşa se face“ neinterogabil. Nu sunt insă un rebel la vedere, nu vreau să atrag atenţia, mă consider un fel de căpcăun, dar mai degrabă unul incognito, de aceea revolta mea nu e manifestă, nu e gestuală. Cred că in Romania există încă puternice zone tradiţionaliste, unde excentricitatea e sancţionată. Ieşi din rând, ţi se dă in cap. Pe de altă parte, există şi o emfază a revoltatului de serviciu, care e la fel de puţin agreabilă ca atitudinea conservatoare.

A.R.: „moartea iţi va reda optimismul & virginitatea“, scrii intr-un poem.

O.P.: Desigur, e o formulă ironică. Nu am nicio iluzie legată de vreo eventuală viaţă viitoare, dar pot inţelege mecanismul prin care viaţa de apoi apare ca o realitate compensatorie.

A.R.: Dacă accentul se pune pe infăţişare şi „nimeni nu are milă pentru frumuseţile trecute“, nu se poate spune acelaşi lucru şi despre un oraş, o ţară, monumente, cultură? Cum pot fi revalorizate maturitatea, bătrâneţea etc.? Sau de ce nu sunt valorizate?

O.P.: Nu cred că le putem pune pe acelaşi plan. Nu e musai să ai o sensibilitate decadentă, pentru a observa că un oraş poate să îmbătrânească frumos, ba chiar unele oraşe devin mai fermecătoare odată cu trecerea timpului. Nu acelaşi lucru îl putem spune despre oameni, căci foarte rar vedem câte un bătrân a cărui degradare să ne ofere altceva decât o privelişte întristătoare. Maturitatea se descurcă şi singură, căci oamenii maturi sunt la butoane în cam toate societăţile – cu bătrâneţea e altceva. Am senzaţia că în vremurile actuale se consideră că varsta a treia nu prea mai oferă argumente pentru a fi valorizată, că lumea nu mai are nevoie de experienţa de viaţă a bătrânilor, într-o societatea ca a noastră, cu o cinetică teribilă. In viziunea celor mai mulţi, oamenii in etate suferă de un retard la nivel tehnologic, asezonat cu unul legat de moravuri.

A.R.: Există celebritate? Cum stăm cu aceea de peşteră?

O.P.: Dacă ne uităm in jurul nostru, vedem că trăim într-o societate unde cultul celebrităţii se simte destul de bine. VIP-uri, vedete de carton ce au aerul că datorită lor Pămantul continuă să se învartă in jurul Soarelui, tot felul de giboni sfătoşi, care se iau foarte in serios. Mulţi dintre ei par veniţi cu maşina timpului tocmai din peşteră, deşi n-ar fi deloc exclus ca vedetele de atunci să fi fost în felul lor mai oneste.

A.R.: Pisica, Rahan sau Perpelea? A cui e adevărata poveste din volumul „cu dricul pe contrasens“?

O.P.: Recitind volumul am observat cu o oarecare uimire că, printre randuri, îşi face veacul o adevărată menajerie. Dacă mă străduiam un pic, aş fi putut alcătui un mic bestiar. Dincolo de animalele totem ale fracturismului (şobolanii, gândacii, păduchii), am introdus în dric: vaca, pisica, molia, tanţarul, gibonul, tigrul, balena etc. Referitor la a doua parte a intrebării, îmi place să cred că nu e doar povestea mea, că e vorba mai degrabă de un soi de polifonie, dar tare mi-e teamă că realitatea e alta. Tot ce sper e să nu fi exagerat cu ocheanul îndreptat spre buric, dar asta pot decide doar eventualii cititori.

marți, 24 noiembrie 2015

Autosimilaritate (in) ACTum

          Vineri, 27 noiembrie, ora 20:00, în Tramvaiul 26 (Str. Cercului nr. 6, Bucureşti), va avea loc lansarea volumelor de debut în poezie r e t r o v i z o r, de Răzvan Pricop, Editura frACTalia (2015) și cu dricul pe contrasens, de Octavian Perpelea, Editura frACTalia (2015). Vor vorbi despre volume scriitorii Cezar Paul-Bădescu, Dumitru Badita, Mugur Grosu, Iulia Militaru și Felix Nicolau. Evenimentul inaugurează lansarea Editurii frACTalia, parte a Grupului Editorial frACTalia, înființat în anul 2015, la inițiativa unui grup de scriitori și graficieni români.
          Lansarea volumelor de poezie va fi urmată de la ora 21:00 de ediția a VI-a a evenimentului poetic și performativ Nights in White Satin – o formă capricioasă de poezie, care se va finaliza cu un party frACTalia. Invitați: Valentina Chiriță (performance), Ionelia Cristea, M. Duțescu, Răzvan Țupa (Unperforming poetic – o expunere integrală / totală sau completă, cu participarea lui Horia Șerban). Moderator: Felix Nicolau. Organizatori și inițiatori: Iulia Militaru și Andra Rotaru.
Începând cu această ediție, Nights in White Satin – o formă capricioasă de poezie se desfășoară sub egida Grupului Editorial frACTalia. Parteneri: Tramvaiul 26.

duminică, 15 noiembrie 2015

Editura frACTalia, un nou jucător pe piața editorială



În curând, la Editura frACTalia, parte a Grupului Editorial frACTalia, vor apărea volumele de debut în poezie r e t r o v i z o r, de Răzvan Pricop, și cu dricul pe contrasens, de Octavian Perpelea. De asemenea, va fi lansată reeditarea volumului de debut semnat de Andra Rotaru, Într-un pat, sub cearșaful alb, cu ocazia împlinirii a zece ani de la debut


Grupul Editorial frACTalia (alcătuit din: Editura frACTalia, Editura Sonia, revista InterRe:ACT și Writing ACT) a fost înființat în anul 2015, la inițiativa unui grup de scriitori și graficieni români: Anca Bucur, Cristina Florentina Budar, Iulia Dondorici, Iulia Gajea, Monica Manolachi, Iulia Militaru, Felix Nicolau, Andra Rotaru, Aleksandar Stoicovici, Chris Tănăsescu (Margento) și Adina Uzunu.




Răzvan Pricop s-a născut pe 25 iunie 1987, la Constanța. Nu a absolvit cursurile Facultății de Litere din București, dar a absolvit Institutul Național al Magistraturii, tot din București, în anul 2013. A debutat continuu, publicând versuri în revistele Luceafărul, România Literară, Tribuna, Viața Românească, Caiete Silvane, Luceafărul de dimineață și Acolada. În timp, a dezvoltat un atașament egal pentru toate generațiile poetice și reprezentanții lor. r e t  r o v i z o r, de Răzvan Pricop, colecția Debut, Editura frACTalia, 2015, reprezintă debutul editorial al autorului.


„Poet excelent este. La 26 de ani, deplin in/format, cu lecturi multiple, scrie cult, precis, proaspăt. […] Expresiv fără şarjarea expresivităţii, strunit existenţial la limita tatonării unei abisale resemnări tensionate, rafinat şi deopotrivă ingenuu (etimologic: născut liber), Răzvan Pricop mi se pare o certitudine, caz rar de apariţie/evoluţie discretă… Obsesia acestui june jude, ce se reclamă liric din O’Hara, dar şi din „aura formativă a Constanţei Buzea”, dar şi, deloc surprinzător, din Fati – da, Vasile Petre Fati, cel cu Zidul şi pălăria –, este, dincolo de pierderea purităţii aurorale, procesualitatea existenţei, misterul căreia ni-l livrează scris filmic în fotograme rulate pe un nerv tematic acut, întins uneori, dar cu câtă fineţe, până la maximum. Calmul paradoxal, perfid-înşelător, al tonului se insinuează „savant”, vorba acelui Rimbaud, prin distribuţia-alternanţa accentelor patetic-cabrate, cu surprinzătoare pauze de respiraţie sau goluri de animaţie, hipnotic-gratuite – artă subtilă, îndelung exersată.” (Marian Drăghici)


“Ieri, 14 octombrie 2015, am recitit manuscrisul volumului r e t  r o v i z o r cu voce tare: e incredibil de bun, de emoționant, însetat de frumusețe & puritate. Un adevărat manifest literar, lipsit (în mod miraculos, misterios, neverosimil astăzi) de meschinăria și duritatea în care își îmbracă mesajul masculii alfa ai diverselor generații. De aproape un deceniu nu am mai citit un debut așa dens, original, unde sintaxa și imagistica strălucesc pe fiecare pagină. Iar flirtul cu cinema-ul și cu tristețea, nostalgia infinită a imaginii filmice m-a uns la suflet. O carte cum le-ar plăcea, sunt sigur, lui Radu Cosașu și Lukas Moodysson. La care ar fi vibrat Pasolini și, iarăși sunt sigur, Alex. Leo Șerban.” (Ștefan Manasia)


“Cum ar fi dacă, într-un cinematograf în ruine, am fi martorii unui dialog în care detaliile esențiale sunt conținute în intenționalitatea omisiunii lor? Te poți baza pe capacitățile vizionare, fiindu-ți confortabil un alt tip de certitudine? Răzvan Pricop reușește ceva rar: ne face conștienți că reversibilitatea memoriei, în care trăiește fiecare dintre noi, este posibilă; că „singura realitate e amintirea"; că detaliile umplu forme nelocuite până acum.” (Andra Rotaru)

*


Octavian Perpelea s-a născut pe 22 iunie 1979, la București. A absolvit Facultatea de Științe Politice a Universității din București, urmând mai apoi cursurile masterale ale aceleiași instituții. În momentul de față, încă mai încearcă să termine o teză despre naționalismul tânărului Cioran. A publicat poeme în Apostrof, Hyperion, Luceafărul, Steaua, Timpul, Tiuk!, Viața Românească, Vorba Vine. Cu dricul pe contrasens, de Octavian Perpelea, colecția Debut, Editura frACTalia, 2015, reprezintă debutul editorial al autorului.

„Octavian Perpelea e un saturnian laconic. Poet al imaginilor elocvente și comparaţiilor insolite, deseori insolente, el taie versul repede, iar poemul lui se încheie după câteva clipiri şi sclipiri. Aparent implicat într-o continuă hărţuire cu exterioritatea, Octavian Perpelea este, în fond, un autoreferenţial, are mai degrabă ceva de împărţit cu sine, decât cu ceilalţi. Îşi este sieşi incomod, iar de aici rezultă o poezie alertă, proaspătă, provocatoare, care își extrage energiile din mediile periferiei, urbane şi literare deopotrivă, convins fiind că marginile îşi au feeria lor.” (Dumitru Bădița)


„Perpelea e ucenicul vrăjitor din Balcani, care face scamatorii cu momentele acelea suspecte, când ne credem supereroi și ne agităm cu talent în propriile filme, pentru ca apoi, inevitabil, să ne prăbușim într-o jerbă de scântei.” (Andrei Dósa)


„Dacă la Acosmei și Gherguț, cinismul își păstrează încă încrederea în capacitatea lui de a nega la modul absolut, odată cu poezia lui Dmitri Miticov și a lui Octavian Perpelea, acesta începe să-și dezvăluie neajunsurile, propria iluzie a negării. Astfel, negând posibilitatea lui „a fi” (viu?), poezia lui Perpelea afirmă în mod paradoxal o lume prezentă și vie. Ceea ce făcea îmblânzirea sarcasmului la Miticov, prin tonul și umorul naiv, se obține la Perpelea printr-un „nu-afirmativ” în fața lumii de cartier (un fel de mahala contemporană). De aici și o subtilă melancolie a versului, ferită de excesele patetismului.” (Iulia Militaru)


„Mi-a povestit odată Dumitru Crudu despre un artist plastic, Ghenadie Popescu, care a făcut o călătorie prin Europa cu bicicleta, pe care-o fotografia rezemată de monumente celebre. Dacă ar fi făcut aceleaşi fotografii, dar fără bicicletă, acele poze… n-ar mai fi fost artă. Poetul Octavian Perpelea mi-a plăcut din prima. Primisem la revista Tiuk! câteva poezii de la el, nu mai citisem nimic semnat „Octavian Perpelea”, dar acele existeme aveau acel ceva care de cele mai multe ori lipseşte, când citeşti şi-ţi zici: „scrie bine, dar parcă ceva nu-i ajunge”; e vorba de acel ceva similar cu bicicleta din fotografiile lui Ghenadie, „bicicletă” omniprezentă la acest bacovian postmodern & cărtărescian dadaist. Recomandare Tiuk!” (Mihail Vakulovski)



*

Andra Rotaru este autoarea volumelor Într-un pat sub cearşaful alb, Editura Vinea, 2005; En una cama bajo la sabana blanca, Bassarai Ediciones, Spania, 2008; Ţinuturile sudului, Editura Paralela 45, 2010; Lemur, Editura Cartea Românească, 2012. Selecții din poeme au fost traduse în douăzeci de limbi. Volumul Lemur a fost adaptat de coregraful american Robert Tyree, și performanceul a fost prezentat în America și Europa. A realizat documentarul All Together împreună cu scriitorul Raj Chakrapani, prezentat în Iowa și Chicago. De asemenea, a realizat proiectul fotografic Photo-letter pairing împreună cu Jared Krauss, care a implicat comunitatea din Iowa și scriitori. A beneficiat de rezidențe în Europa și America, dintre acestea cea mai recentă fiind International Writing Program, Universitatea Iowa (2014). Într-un pat, sub cearșaful alb, de Andra Rotaru, apare în colecția Reeditări, Editura frACTalia, 2015

Apropiată de expresionism, poezia Andrei Rotaru analizează procesul conștiinței mai degrabă decât realitatea propriu-zisă sau, se poate spune, analizează realitatea, într-un mod profund interconectat conștiinței, din care rezultă conversia imaginii poetice în viziune: viziune – fiind necesară o lămurire a termenului – cu totul altceva decât semnificația obișnuită a cuvintelor și, astfel, viziune ca imagine distinctă de cea a realității ca atare. Conștiința emerge, apoi, ca un peisaj care tematizează „locul dizgrației”, care este explicat în profunzime în poemul Ghipsuri de flori.
Frumusețea urâtului penetrează poeticitatea acestei scriituri care rezonează cu poeme ale unor Rimbaud, Lautréamont și ale suprarealismului, fără să se identifice cu acestea, deoarece – așa cum e exprimat foarte bine de vocea personajului principal – scopul nu este acela de a formula o estetică, ci de a „depăși granițele lumii”.
[...]
Prin volumul ei de debut, Andra Rotaru a atins ceva rar: a trezit interesul atât al cititorilor, cât și al criticilor. Un răspuns posibil al succesului cărții poate fi combinația monologului dramatic și figurativ și al decorului plastic, care creează o poezie ancorată în ekphrasis, o poezie cultivată de o posibilă subiectivitate a perspectivei obținută prin lentilele unei situații obiective.” (Jaime Siles,  ABC Cultural, Spania, 2008)

Poetul este un inventator de realităţi. Totuşi, atunci când invenţia lui nu este numai rodul inspiraţiei, ci este ghidată de un model biografic real – oarecum aşa cum fac prozatorii – avem de-a face cu texte complexe, pendulând ingenios între semi-realităţi şi quasi-fantasme, între superplusări şi omisiuni, între dezvăluiri crude şi abile treceri sub tăcere. Se întreprinde în fapt o remodelarea a modelului exterior cât şi a celui autobiografic, pentru a reuşi crearea unei a treia fiinţe, abstracte oarecum, holografică în orice caz. În literatura română, precedentul demers de acest fel este constituit de cartea Marianei Marin de prin anii optzeci, care îşi lua ca punct de plecare, şi mască în acelaşi timp, figura Annei Frank. La adăpostul alibiului creat în acest fel, comunismul putea fi uşor identificat în oglinda fascismului, destinul uman căpătând un relief pregnant tocmai prin balansul permanent între realităţi posibile, între spaţii şi timpuri mişcătoare. La urma urmei, parazitarea biografică este ea însăşi un factor stimulator, o uşă care se deschide şi înăuntru şi înafară, o “lebădă cu două intrări” ca să împrumutăm expresiva sintagmă a Norei Iuga. Trăind pe seama altcuiva te descoperi pe tine mai nou, mai neaşteptat.” (Constantin Abăluță) 


„Ce mi se pare remarcabil este felul în care poeta scurtcircuitează realităţile, după o tehnică de obţinere a metaforei, însă fără să apeleze foarte des la figura de stil propriu-zisă. Cearşaful, tavanul, pânza, lemnul, apa, frigul, liniştea, varul sunt introduse în ringul discursului simplu, brut. Poeticitatea discursului ei îşi are sursa nu atât în sforării stilistice, cât în viziuni mitice, teribil de încărcate emoţional şi punctate de observaţii surprinzătoare prin subtilitate, iar nu prin bizarerie. Poezie pură, deja dincolo de postmodernism şi de modernismul nostru mereu recuperabil.” (Felix Nicolau)

joi, 22 ianuarie 2015

o poezie de sorin gherguț

(caunanimalmic)*


de frică adorm şi de frică mă scol
de frică mă spăl şi de frică iau micul dejun
de frică mă-mbrac şi de frică mă duc la lucru
unde de frică muncesc şi de frică pierd vremea
pînă pe la 5-6, cînd de frică închid şi pornesc către casă

replay: de frică adorm şi de frică mă scol
de frică mă spăl şi de frică iau micul dejun
de frică mă-mbrac şi de frică mă duc la lucru
unde de frică muncesc şi de frică pierd vremea
pînă pe la 5-6, cînd de frică închid şi pornesc către casă de frică.



luni, 19 ianuarie 2015

Ernst Jandl & lecţia simplităţii


            Mulţi dintre cei care nu ingurgitează poezia contemporană, vor afirma că ceea ce scrie Jandl nu are nicio legatură cu poezia. Nu găsim rime, sentimente nobile, suferinţe versificate cu grija unui orfevru. Desigur, pentru a spune despre un text că este sau nu poezie, presupune să ai deja o opinie clară şi distinctă despre ceea ce înseamnă poezia. Să-i privim cu invidie pe cei ce au ajuns la acest final level, iar noi, ceilalţi, să-l lecturăm în continuare pe autorul care îmbină cinismul & ludismul, bălbâiala & retorica, nebunia & luciditatea într-un mod atât de seducător. 
          Citindu-l pe Jandl prima întrebare care mi-a venit în minte a fost dacă am de-a face cu un bufon ajuns la senectute sau un înţelept transformat într-un soitar? Imediat însa am realizat ca dilemă e mai degrabă inutilă - în logica jandlniană-, căci oricum, un eventual răspuns n-ar avea importanţă de vreme ce lumea e o farsă, iar rolurile sunt interşarjabile. Directeţea anticalofilă, anti-Poezia asumată, umorul negru& autoderiziunea, lipsa estetizării & a ornamentaţiei ostentative fac din el un autor convingător în primul rând prin autenticitate. Simţi îndată că ai de-a face cu un poet ce a mers până la capăt, care nu mimează sentimente &  nu caută să ’’te facă din vorbe’’ frumos meşteşugite.
          Am să postez trei poeme pe care le-am găsit semnificative (chiar dacă nu neapărat cele mai bune), poeme apărute în traducerea lui Gabriel H.Decuble, la editura Humanitas:

 autoportret anatomic




două sfârcuri îmi stau la dispoziţie

dar la naiba n-am nevoie de el

două sfârcuri îmi stau la dispoziţie

dar nu eu le-am făcut la dispoziţie ci un altul

în general cam tot ce am pe mine

şi-n general cam tot ce-i în mine

trebuie să fi fost uitat aici de-o maimuţă

de o maimuţă foarte uitucă



ţinând cu dinţii



ţin cu dinţii de dumnezeu atotputernic tată

creatorul cerului şi al tuturor stricăciunilor

şi de fiul său născut în acest rahat de lume

fiul său care mă consider a fi eu însumi agitîndu-mă întruna

pentru a-mi ţine botul deasupra acestei mări de fecale

încât să mai pot respira cât de cât de ce oare

pai pentru că sunt porc fără margini mânat de laşitate

incapabil să accept de bună voie fatalitatea



la orice existenţă



la orice existenţă

coexistenţa

şi de ce nu la orice existenţă

şi cocoexistenţa

şi iar acesteia

o cococoexistenţă

a cărei logică urmare

e cocococoexistenţa



astfel nu co-

nu-i mai sunt impuse limite deloc

cum nici acelor arsenale

care fac co-ul să existe

doar existenţa are limite

aceea care se întâmplă doar o dată

şi din acest motiv nici nu-i interesantă