luni, 19 ianuarie 2015

Ernst Jandl & lecţia simplităţii


            Mulţi dintre cei care nu ingurgitează poezia contemporană, vor afirma că ceea ce scrie Jandl nu are nicio legatură cu poezia. Nu găsim rime, sentimente nobile, suferinţe versificate cu grija unui orfevru. Desigur, pentru a spune despre un text că este sau nu poezie, presupune să ai deja o opinie clară şi distinctă despre ceea ce înseamnă poezia. Să-i privim cu invidie pe cei ce au ajuns la acest final level, iar noi, ceilalţi, să-l lecturăm în continuare pe autorul care îmbină cinismul & ludismul, bălbâiala & retorica, nebunia & luciditatea într-un mod atât de seducător. 
          Citindu-l pe Jandl prima întrebare care mi-a venit în minte a fost dacă am de-a face cu un bufon ajuns la senectute sau un înţelept transformat într-un soitar? Imediat însa am realizat ca dilemă e mai degrabă inutilă - în logica jandlniană-, căci oricum, un eventual răspuns n-ar avea importanţă de vreme ce lumea e o farsă, iar rolurile sunt interşarjabile. Directeţea anticalofilă, anti-Poezia asumată, umorul negru& autoderiziunea, lipsa estetizării & a ornamentaţiei ostentative fac din el un autor convingător în primul rând prin autenticitate. Simţi îndată că ai de-a face cu un poet ce a mers până la capăt, care nu mimează sentimente &  nu caută să ’’te facă din vorbe’’ frumos meşteşugite.
          Am să postez trei poeme pe care le-am găsit semnificative (chiar dacă nu neapărat cele mai bune), poeme apărute în traducerea lui Gabriel H.Decuble, la editura Humanitas:

 autoportret anatomic




două sfârcuri îmi stau la dispoziţie

dar la naiba n-am nevoie de el

două sfârcuri îmi stau la dispoziţie

dar nu eu le-am făcut la dispoziţie ci un altul

în general cam tot ce am pe mine

şi-n general cam tot ce-i în mine

trebuie să fi fost uitat aici de-o maimuţă

de o maimuţă foarte uitucă



ţinând cu dinţii



ţin cu dinţii de dumnezeu atotputernic tată

creatorul cerului şi al tuturor stricăciunilor

şi de fiul său născut în acest rahat de lume

fiul său care mă consider a fi eu însumi agitîndu-mă întruna

pentru a-mi ţine botul deasupra acestei mări de fecale

încât să mai pot respira cât de cât de ce oare

pai pentru că sunt porc fără margini mânat de laşitate

incapabil să accept de bună voie fatalitatea



la orice existenţă



la orice existenţă

coexistenţa

şi de ce nu la orice existenţă

şi cocoexistenţa

şi iar acesteia

o cococoexistenţă

a cărei logică urmare

e cocococoexistenţa



astfel nu co-

nu-i mai sunt impuse limite deloc

cum nici acelor arsenale

care fac co-ul să existe

doar existenţa are limite

aceea care se întâmplă doar o dată

şi din acest motiv nici nu-i interesantă

6 comentarii:

  1. misto poezii.
    nu stiu de ce, de la o vreme citesc gresit blogul tau, cu dracul pe contrasens

    RăspundețiȘtergere
  2. se vede ca nu sunteti protocronist. ati fi citit cu dacul pe contrasens.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nici cu getu, nici cu dacu
      nici cu dricu, nici cu dracu

      asa sa-mi ajute cine-mi vrea binele!

      Ștergere
    2. el mergea cu daca
      se ducea cu vaca.
      manca miere si jintitita
      si daca-i dadea gurita
      si la pranz
      fripturi de manz.
      getu nu primea nimic
      de la geta din lindic.
      el ii cam batea obrazul
      iar ea-i arata grumazul.
      curu-l arata pe bani
      cam prin garduri la romani
      c-aveau un proiect comun
      lucrau un popor. român.

      Ștergere