marți, 1 noiembrie 2016

Cronică în Revista Tribuna, nr. 329

Octavian Perpelea cu dricul pe contrasens București, Editura frACTalia, 2015 Lângă Constantin Acosmei, Sorin Gherguț, Vlad Drăgoi sau Ilieș Gorzo și V. Leac (aceștia din urmă mult mai „radicali” totuși), sorescian fără s-o știe, Octavian Perpelea asamblează poezie ludic-cinic-ironică, parodiază și pastișează. Se declară, pe reversul paginii de gardă, cioranian: absolvent de științe politice, autorul născut în 1977 la București meșterește o teză doctorală despre „naționalismul tânărului Cioran”. Actantul poemelor sale este, paradoxal, un cioranian ridicol, om al subteranei ranchiunos și caustic, totodată prudent. Poetul ni-l arată cu degetul: un „psihopat liric”, un „diliu”. Luxul ac- țiunii teribile, fanatice, adolescentine e înlocuit – și asta, strategic, provoacă hazul – de reflecția de cârciumă, de silogismul periferiei (opera devine un elogiu diform adus... cartierului bucureștean Berceni). Controlându-și mai bine materia epico-lirică, dozându-și mai atent efectele, nelăsându-se beatificat (deja) de publicul său potențial, Octavian Perpelea ar fi scris poate mai multă poezie și mai puțin banc. Mi-aș fi dorit mai multe poeme – integral – acide și lucide, capodopere acționiste precum DADAist hold-up: „bag două sute de votcă/ să-mi fac puțin curaj/ îmi pun ciorapul pe față/ & intru în prima bancă/ pe care o văd/ apoi încep să împart/ casierițelor/ flori”. Din două-trei sintagme doar, Perpelea e capabil să creeze, în câ- teva rânduri figura unui luzăr savuros (așa cum Woody Allen, în comediile lui, are nevoie doar de ochelari cu ramă și lentile groase). Rețeta funcționează și în alte poeme scurte, epigramatice, atent ținute în frâu: „sunt un jeg miop cu dinții strâmbi/ un om în retragere/ dacă privesc în mine/ e gol/ dacă mă uit afară/ nu văd nimic/ sunt un credincios din Berceni/ un enoriaș al bisericii Sfântul Alexandru Obregia/ ascult liturghia Lambada/ liturghia Coco Jambo/ liturghia Of, viața mea/ sunt nebun Doamne/ ajută nebuniei mele” (romanian psycho); „mi-am vopsit camera/ în violet/ mi-am comandat/ perdele negre/ am înlocuit cu niște/ candelabre uriașe/ lumina electrică/ am cumpă- rat/ de la magazinul de animale/ un pui de peruș/ pe care l-am învățat să spună/ nevermore” (neoromantism); „mi-a fost mereu silă/ de condiția mea/ aș fi vrut să fiu/ un viermișor/ cu nevoi simple/ iar granița lumii mele/ să fie pielița unei/ cireșe” (*** lui Radu M.); „carnavalul s-a sfârșit/ oamenii își târăsc de pe plajă/ hoiturile lor/ arse de soaPatricia Lelik Cioran în Berceni re/ sunt prea trist ca să plec/ mă arunc în apă/ & mângâi absent/ o meduză anorexică” (final de sezon). Poetul folosește autoderiziunea atunci când se autoportretizează savuros: „în fața mea:/ eu/ în spatele meu:/ eu/ în stânga:/ eu/ în dreapta:/ eu// sunt/ înconjurat/ numai/ de/ canalii” (inventar) sau „Perpelea doarme/ & suspină/ mângâie ușor perna/ din pene de găină/ Perpelea are un coș- mar/ & i se face/ pielea de găină/ într-o ogradă/ departe/ & puii suspină” (Perpelea visează). În loc de prefață, alter-ego-ul Pong al poetului T.S. Khasis recomandă călduros, fără a simți nevoia să argumenteze de ce, volumul și poetica lui Octavian Perpelea, pentru care: „a venit în sfârșit primăvara/ vrăbiuțele fredonează frumoase/ arii de Salam/ câinii schelălăie/ îmbârligați/ prin autobuzele de la periferie/ mâinile șuților se strecoară/ pline de voioșie/ în buzunarele fraierilor/ ieri am ieșit & eu/ cu băieții la grătar/ am rupt codrului o rămurea/ ce pula mea” (primăvara a sosit). De la un moment dat, fluxul/ flow-ul poetic, sclipitor în poemele scurte sau în splendide fragmente salvate („tinerețea s-a dus/ animalul nu mai e la manete” – din un cavou numit dorință), încorporează – precipitat și nediferențiat – cuvinte scabroase, lozinci de cârciumă, (false) ulcerări/ disperări. Atunci actantul poemelor devine un fel de clovn disperat să facă rating, să stârnească aplauze nemăsurate. Asemeni lui Cioran, din Silogismele amărăciunii, el știe foarte bine că: „Într-o lume lipsită de melancolie, privighetorile s-ar apuca să râgâie.” Iar asta este comic rareori.

Patricia Lelik

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu